Constanța
5 locații gastronomice

Arome Dobrogene
Str. Zambilelor, nr. 12, Loc. 2 Mai, Com.Limanu
Locația este o afacere de familie primitoare din localitatea 2 Mai, ce îmbină ospitalitatea locală cu bucătăria tradițională. Spațiul este gândit ca o oază rustică și relaxantă, situată la doar 6 minute de mers pe jos de plajă. Promovează rețete multiculturale dobrogene, punând accent pe preparate din pește proaspăt, tochituri, ciorbe tradiționale (precum „Leacul Strămoșesc”) și celebrele plăcinte dobrogene. Mâncarea este pregătită exclusiv pe bază de ingrediente din producție proprie sau atent selecționate de la mici producători locali autorizați. Masa se servește într-un spațiu exterior special amenajat în curtea interioară a proprietății, o zonă plină de flori și verdeață, acoperită de un umbrar plăcut.

La Grisha
Sat Ghindărești, Str. Primăverii nr. 2
Locația păstrează farmecul caselor albastre de pe malul Dunării. Vei lua masa într-un decor autentic, înconjurat de obiecte vechi, băncuțe din lemn și o grădină plină de flori, unde timpul pare să stea pe loc. Meniul este fix și bazat exclusiv pe pește proaspăt, cumpărat direct de la pescarii de pe Dunăre. Preparatele urmează rețete vechi de familie. Aici poți mânca salată de icre, lacherdă de scrumbie, zacuscă de pește, pește marinat sau chifteluțe de pește. Borș de pește tradițional sau storceag de sturion. Saramură cu mămăligă, plachie, crap pe varză sau șalău la tigaie. Specialități precum tort Medovik (cu miere și smântână), vareniki sau prăjituri cu fructe de sezon.

La Mirela in Ogradă
Strada Cameliilor, Nr. 24, Comuna Saligny
Este locul ideal pentru cei care vor să evadeze din agitația orașului și să regăsească gustul mâncării „ca la bunica”. Masa se servește adesea în aer liber, sub umbrar sau în spații amenajate tradițional, unde poți vedea uneori chiar și animalele din gospodărie, ceea ce face deliciul copiilor. Meniul este unul tradițional românesc, bazat pe sezonalitate și pe ingredientele produse în propria ogradă sau în sat. Poți degusta preparate din carne (pasăre de curte, porc sau oaie) gătite lent la foc de lemne. Ciorbă de cocoș cu tăiței de casă sau borșuri aromate cu leuștean din grădină. Celebrul ștrudel cu mere, gogoși (scovergi) calde sau plăcintă dobrogeană cu brânză. Pâinea de casă, coaptă în cuptorul tradițional de lut, fiind una dintre „vedetele” fiecărei mese. Din când în când, locația găzduiește mici ateliere de gătit sau evenimente ce promovează portul și tradițiile locale.

La Polovnik
Sat 2 Mai, Com. Limanu, Str.Islazului, Nr.349A
Locatia este mai mult decât un restaurant, este o experiență culinară de familie, unde Doamna Marcela Stancu gătește și primește oaspeții direct în curtea propriei case. Masa se servește în aer liber, într-o curte cochetă și liniștită, departe de agitația teraselor comerciale de pe plajă. Se servește un meniu al zilei complet (ciorbă, fel principal și desert), preparat în acea dimineață din ingrediente proaspete. Rețetele sunt inspirate de diversele etnii din zonă (tătari, turci, lipoveni, bulgari). Poți gusta preparate precum chiulî, patatnik, toy çorbası sau ciorbe de pește autentice. O parte din legume, fructe și carnea de pasăre provin din gospodăria proprie, restul fiind achiziționate de la producători locali. Din cauza numărului limitat de locuri și a modului de preparare, este necesar să suni cu cel puțin o zi înainte. Au un program sezonier, funcționează în principal în perioada mai- septembrie.

Tinda cu Rost
at Furnica, Com. Dumbrăveni, Str. Cișmelei, nr. 55
Locația este un proiect de suflet al familiei Arhire, situat într-o zonă pitorească și mai puțin explorată a Dobrogei, la marginea pădurii din satul Furnica. Este o gospodărie unde tradiția dobrogeană se întâlnește cu un minimalism rustic, foarte estetic. Curtea este spațioasă, cu multă iarbă, hamace, mese de lemn sub umbra pomilor și un loc de joacă creativ pentru copii. Meniul este un mix între rețetele bunicilor și mici accente moderne. Poți găsi preparate precum: friptură de curcan, legume coapte, borșuri acre, plăcinte dobrogene, salate cu ingrediente proaspăt culese din grădină. Siropuri naturale (de trandafiri, soc sau mentă) și vinuri de la cramele locale din apropiere.
