Paste cu dovlecei în sos de roșii
Timp de gătire: 20 minute
Porții: 4 persoane
Ingrediente: paste (penne, spaghetti sau fusilli)- 500 g, sos de roșii făcut în casă sau la cutie 700g, dovlecei -2 bucăți (rași pe răzătoarea mare), morcov- 1 bucată (ras pe răzătoarea mare), ceapă-1 bucată (tocată mărunt), Usturoi- 3 căței (feliați sau zdrobiți), ulei- 3 linguri, sare: după gust, busuioc proaspăt 6-8 frunze, parmezan ras- 50 g (pentru final).
Mod de preparare: rade dovleceii și morcovul pe răzătoarea mare. Toacă mărunt ceapa și feliuțe usturoiul. Pune pastele la fiert în apă cu sare. Înainte de a le scurge, păstrează o cană din apa lor. Încinge uleiul într-o tigaie mare. Călește ceapa cu puțină sare timp de 3 minute, apoi adaugă usturoiul pentru încă 30 de secunde. Adaugă morcovul și dovleceii rași. Călește-le timp de 5-7 minute. Dovleceii își vor lăsa zeamă, așa că lasă-i pe foc până când aceasta scade și legumele devin moi. Toarnă sosul. Deoarece sosul de casă este deja fiert și aromat, trebuie doar să îl lași pe foc mic timp de 5 minute, doar cât să se combine perfect cu restul legumelor. Gustă și adaugă sare dacă mai este nevoie. Oprește focul și aruncă în sos frunzele de busuioc proaspăt, rupte cu mâna pentru a-și elibera uleiurile aromatice. Pune pastele scurse direct în tigaie peste sos. Adaugă 4-5 linguri din apa păstrată de la paste și amestecă totul bine timp de 1 minut pe foc mic, până când sosul devine catifelat și îmbracă perfect pastele.
Mod de servire: pune-le în farfurii și acoperă-le cu parmezan ras din belșug. Pentru a transforma această masă într-o experiență completă, poți asocia pastele cu diverse salate, cum ar fi o salată din frunze verzi (rucola, valeriană sau salată verde clasică) stropită cu puțin ulei de măsline și zeamă de lămâie oferă un contrast proaspăt și crocant.

